Nu contează că este un eveniment pe care îl “planifici” din ziua în care te-ai născut, că este un moment pe care ai început să îl organizezi din ziua în care te-a cerut de soție, că este avansarea mult visată, că este livrarea cadoului mult așteptat, că este petrecerea fabuloasă pe care o așteptai de atâta vreme, că este evenimentul suprem care nu te-a lăsat să dormi nopți la rând, noi credem că imaginile ar trebui să vorbească de la sine.
Noi credem că fotografia și imaginea trebuie să surprindă bucuria, exaltarea, fericirea de a fi in momentul respectiv așa cum este el, cât mai pur cu putință. Nu prelucrat în diverse programe, nu ajustat. Calitatea serviciilor trebuie să fie la cote foarte înalte chiar atunci când momentele au loc. Protagonistul evenimentului, indiferent că este soț, soție, copil, bărbat care a fost avansat în funcție, adolescent care a absolvit o formă de învățământ, un scriitor care și-a lansat volumul lui de suflet, un pictor care a realizat tabloul perfect, dascălul care iese la pensie și colegii de școală care îi vezi la întălnirea de ceva ani, lansarea unui nou produs culinar, finalizarea unui hotel, lansarea unui album muzical, primirea unui cadou nemaipomenit sau de ce nu o sesiune de fotografie aniversară și un film sau oricare eveniment special petrecut în viața cuiva, merită ca aceste momente unice să beneficieze de imagine și video de înaltă calitate.